Marchesi Antinori

Familia Antinori produce vin de mai bine de 600 ani, de când Giovanni di Piero Antinori s-a alăturat în 1385 la Arte Fiorentina dei Vinattieri.  Având un istoric ce se întinde de-a lungul a 26 de generaţii, familia a condus afacerea prin decizii inovatorare, uneori chiar curajoase, purtând întotdeauna un respect neclintit faţă de tradiţie şi teren.

Marchizul Piero Antinori  este în prezent directorul companiei, fiind asistat de cele trei fete ale sale, Albiera, Allegra şi Alessia, care sunt implicate în afacere.  Calitatea tradiţiei, pasiunii şi instinctului au ajutat ca Antinori să ajungă în topul producătorilor de vinuri fine, de calitate.

Fiecare producţie, fiecare terroir, fiecare idee reprezintă o nouă provocare pentru a creşte nivelul de calitate al vinurilor.  Aşa cum îi place Marchizului Piero Antinori să repete: “Istoricul familiei joaca un rol important în filozofia noastră, dar nu ne-a înfrânat niciodată spiritul inovator”.

Pe lângă terenurile moştenite, situate în Toscana şi în Umbria, au fost facute de-a lungul timpului investiţii şi în alte regiuni potrivite pentru producţia  vinurilor de calitate, atât în Italia, cât şi în afara graniţelor,  din dorinţa de a promova noi terroir-uri, cu un potenţial ridicat pentru cultivarea strugurilor.

Antinori experimentează continuu cu viile şi cramele lor, cu selecţia de soiuri autohtone şi internaţionale, cu metodele de cultivare, cu altitudinea viilor, cu metodele şi temperaturile de fermentare, cu tehnicile de vinificare tradiţionale şi moderne, cu esenţele de lemn,  tipurile butoaielor şi perioadele de învechire în sticlă.

1220x800_famiglia_6