Podgoria Dealu Mare

Podgoria Dealu Mare se încadrează în zona dealurilor subcarpaţilor meridionali, cuprinzând colinele şi depresiunile situate între râul Teleajen la vest şi râul Buzău la est. Podgoria este delimitată la nord de zona dealurilor înalte şi a pădurilor, iar la sud printr-o limită care corespunde, pentru centrul viticol Valea Călugărească cu şoseaua naţională Ploieşti – Buzău şi care, începând de la Urlaţi către Buzău, se retrage spre piciorul pantei la o distanţă de 2-3 km nord de şosea. Ca aşezare, podgoria Dealu Mare este cuprinsă între paralelele 44°59’ – 45°32’ latitudine nordică şi 26°02’ – 27°00’ longitudine estică. Din punct de vedere geomorfologic, ea face parte din marea unitate a subcarpaţilor de curbură, în cuprinsul căreia plantaţiile viticole ocupă versanţii colinelor şi depresiunile acestora. Masivul viticol se întinde pe o lungime de cca 65 km şi are o lăţime ce variază între 3 şi 12 km. Sub aspect administrativ, podgoria se situează pe teritoriul judeţelor Prahova şi Buzău. În interiorul spaţiului viticol larg pe care-l formează podgoria, se delimitează următoarele centre viticole: Boldeşti, Valea Călugărească, Urlaţi-Ceptura, Tohani, Breaza-Buzău, Merei şi Zoreşti. Existenţa viilor pe acest teritoriu este confirmată de săpăturile arheologice, resturile ceramice şi toponimia care atestă prezenţa plantaţiilor viticole din cele mai vechi timpuri. Primele documente scrise despre existenţa culturii viţei de vie în această parte a ţării datează din secolele XIV şi XV. Din aceste documente reiese că Ceptura, Valea Călugărească, Valea Mantei şi Valea Popii erau localităţi cunoscute şi apreciate pentru calitatea vinurilor pe care le produceau. Despre podgoria Dealu Mare, hrisoavele străine spun că producea un vin „uleios, tare şi durabil”, asemănându-l cu cele mai bune vinuri produse în alte ţări. Din documentele acelei epoci se pare că cel mai vestit centru viticol al podgoriei a fost „Cepturile”, mai târziu „Cepturi”, astăzi Ceptura. Probabil că viile din Cepturile vechi cuprindeau o zonă viticolă mult mai mare decât cea care aparţine astăzi comunei Ceptura. În trecut, viile din această podgorie erau bine şi armonios reprezentate prin cultura câtorva soiuri, repartizate într-o proporţie bine stabilită şi produceau un vin foarte căutat. Astfel, Dimitrie Cantemir arată că la trecătoarea Tabla Buţii, de lângă Bratocea era o renumită vamă pe unde se treceau vinurile din Dealu Mare spre Ardeal. Pe acolo coborau trimişii prinţului Rákóczy al Ardealului pentru cumpărarea vinului din Valahia.

De-a lungul timpului, cultura viţei de vie a devenit o tradiţie, care s-a transmis din generaţie în generaţie, ea făcând parte din modul de viaţă al satelor de podgoreni. Viile reprezintă un mod de valorificare economică a terenurilor mai puţin fertile ale dealurilor, dar şi un mod de protecţie a mediului înconjurător şi de punere în valoare a acestuia, fără a-i afecta integritatea.

Vinurile albe din Podgoria Dealu Mare se remarcă prin extractivitate, o structură echilibrată şi o bună aciditate, imprimate de expoziţia sud –estică a versanţilor, dar şi de practicile culturale, care menţin producţiile la nivele moderate.

Vinurile roşii obţinute în Dealu Mare sunt recunoscute pentru fineţe, taninuri lejere şi

culoare vie, cum este cazul centrelor viticole Valea Călugărească şi Urlaţi, unde influenţa solurilor brun – roşcate, bogate în săruri ferice este evidentă. În acelaşi timp, în alte centre renumite, cum ar fi Ceptura, Tohani, Merei, vinurile roşii sunt mai robuste, viguroase, cu intensitate colorantă sporită, caractere imprimate de un plus al resurselor heliotermice şi de solurile cu textură uşoară.

Cadrul natural. Litologia este reprezentată prin faciesuri aparţinând atât levantinului cât şi vilafranchianului, cu succesiuni de pietrişuri, nisipuri şi argile, din care s-au format sedimente de solificare, alcătuite din argile, luturi, nisipuri şi pietrişuri. Solurile. În cadrul podgoriei se întâlneşte o mare diversitate de soluri, datorită, atât frământărilor pe care le-a suferit regiunea, cât şi fenomenului de eroziune, care se produce foarte activ. Partea de vest a masivului Dealu Mare prezintă soluri formate pe argile roşii, marne şi în proporţie mai redusă pe nisipuri fine roşcate. Adeseori, alternanţele dintre straturile de argilă şi cele de nisip, înclinate în sensul pantei, provoacă alunecări de terenuri, proces destul de frecvent în podgorie. Aceste soluri, cu un conţinut ridicat în oxizi de fier, sunt foarte indicate pentru cultura soiurilor pentru vinuri roşii. Solurile din partea estică a masivului au la bază calcare sarmatice, argile, gresii şi tufuri dacitice, depozite de nisipuri fine în alternanţă cu pietriş format din fragmente de roci cristaline, lehmuri şi löess. Ca tip genetic, spre vest predomină solurile brun-roşcate de pădure erodate iar în zona de est rendzinele, pseudorendzinele şi, în măsură mai mică, solurile nisipoase solificate. În anumite centre se întâlnesc soluri scheletice, cu roca mamă la mică adâncime şi cu un conţinut ridicat în carbonat de calciu, care favorizează obţinerea vinurilor aromate. La trecerea spre câmpie se întâlnesc soluri cernoziomice iar în partea de nord soluri brune de pădure. Fertilitatea solurilor, ca urmare a proceselor de eroziune, este scăzută, din care cauză se impune administrarea cu regularitate a îngrăşămintelor organice şi minerale.

Relieful. Cercetările geologice arată că masivul Dealu Mare a luat înfăţişarea pe care o are astăzi la sfârşitul pliocenului (subetajul Levantin), în urma ultimelor mişcări tectonice de ridicare ale munţilor Carpaţi. În anumite locuri, pe versanţi, depozitele levantice apar la zi. Masivul deluros este brăzdat de numeroase văi cu deschidere generală spre sud-est, care delimitează o serie de dealuri aproape paralele, a căror altitudine variază între 134 – 170 m la limita dinspre câmpie şi 460 – 550 m în zona dealurilor mai înalte. Orientarea generală a văilor pe direcţia N – S crează condiţii foarte favorabile culturii viţei de vie, care ocupă ambii versanţi ai dealurilor. Expoziţia predominantă a versanţilor este cea sudică, sud – estică şi sud – vestică. Cultura viţei de vie se face, în cea mai mare parte, pe versanţii a căror pantă variază între 8% şi 30% şi în măsură mai mică pe pante cu înclinaţii mai mari. Evoluţia reliefului tinde spre adâncirea văilor şi accentuarea pantelor prin intensificarea procesului de eroziune, care creşte spre centrul şi limita vestică a podgoriei.

Hidrografia. Râurile principale (Buzãu, Cricovul Sãrat, Teleajenul) au debite importante chiar si în sezoanele cu precipitaţii reduse, iar pâraiele de pe clina sudică a Dealului Mare au debite mai reduse şi un regim torenţial de scurgere. Apele freatice sunt discontinui şi cu debite variabile în zona subcarpatică şi sunt deosebit de bogate în câmpia glacisului piemontan. Tot bogate sunt şi straturile acvifere de la baza acumulativului grosier al teraselor. În ansamblu putem considera că podgoria dispune de rezerve suficiente de apă, de bună calitate.

Climatul. Datele meteorologice înregistrate pe o perioadă de 30 de ani arată că temperatura medie anuală oscilează în partea de vest a podgoriei în jurul valorii de 10,8°C iar în partea de est în jurul valorii de 11,2°C. Iernile sunt relativ scurte, iar frigul devine mai intens în ianuarie şi în prima jumătate a lunii februarie. Temperatura medie a celei mai reci luni (ianuarie) este de -2,1°C, oscilând între -9,5°C şi +4,3°C. Temperatura critică pentru îngheţul mugurilor viţei de vie se realizează mai frecvent pe văi şi la câmpie şi mai rar pe versanţi. Pe deal, temperaturile minime sunt mai ridicate cu circa 3°C faţă de şes, iar frecvenţa iernilor geroase este mult mai mică. Din această cauză viile cultivate pe deal pot ierna fară pericol de îngheţ. Ultimul îngheţ de primăvară se realizează în jurul datei de 10 aprilie iar primul îngheţ de toamnă se realizează în medie la 30 octombrie. Intervalul fără îngheţ este în medie, de 202 zile. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase (iulie) este de +22,4°C, prezentând variaţii cuprinse între +20,7°C şi +25,6°C. Numărul zilelor cu temperatura medie peste 10°C oscilează între 175 – 226. Suma temperaturilor active este cuprinsă între 3300 şi 4040. În zilele cu temperaturi medii peste 10°C (în partea de vest a podgoriei) se realizează 1551 ore de insolaţie, din totalul anual de 2056 ore. Numărul total al orelor de strălucire a soarelui, în partea de est a podgoriei este de 2146. În general, resursele heliotermice din podgoria Dealu Mare sunt ridicate, favorizând o bună coacere a rodului şi lemnului viţei de vie. Podgoria beneficiază de adăpostul pe care îl oferă dealurile subcarpatice, care cresc treptat în altitudine, formând un paravan împotriva curenţilor reci, care vin din direcţiile nord, nord – vest şi nord – est. Regimul precipitaţiilor este mai bogat în partea de vest a podgoriei -587,7 mm şi descreşte spre est -508 mm. Apa care se înmagazinează în sol în timpul iernii favorizează în prima parte a perioadei de vegetaţie creşterea intensă a lăstarilor, iar ploile de la începutul verii stimulează creşterea boabelor. În faza de maturare a strugurilor (lunile august – septembrie) precipitaţiile sunt mai reduse, favorizând coacerea. Ploile de vară sunt uneori cu caracter torenţial, provocând erodarea orizontului cu humus sau chiar a întregului profil pe terenurile cu pante mari. Grindina, deşi este frecventă, are un efect local şi numai în unii ani produce pagube mari. Acest fenomen meteorologic se manifestă cu o intensitate mai mare în partea de est a podgoriei, în zona centrelor Tohani, Merei şi Zoreşti. Viteza vântului este de cca. 3,3 m/s în partea vestică şi de 3,6 m/s în partea estică, dar se produc uneori vânturi puternice şi chiar vijelii, cu viteză de până la 23m/s. În general, vântul bate mai puternic în lunile de primăvară, determinând zvântarea rapidă a solului. În timpul verii, vânturile sunt moderate şi contribuie la o bună aerisire a plantelor.